Zilnic online

Zi crucială pentru Elena Udrea și Ioana Băsescu. ÎCCJ judecă recursul în casație înaintat de DNA

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă pe fond, miercuri, recursul în casaţie introdus de DNA în procesul în care Elena Udrea şi Ioana Băsescu au scăpat de condamnări ca urmare a prescrierii faptelor, în legătură cu finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009.

164

Prima instanță le condamnase la 8 ani de închisoare pe Udrea și 5 ani pe fiica fostului președinte.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă pe fond, miercuri, recursul în casaţie introdus de DNA în procesul în care Elena Udrea şi Ioana Băsescu au scăpat de condamnări ca urmare a prescrierii faptelor, în legătură cu finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009.

DNA a introdus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o cale extraordinară. recursul în casaţie, în procesul în care Elena Udrea şi Ioana Băsescu au scăpat de condamnări ca urmare a prescrierii faptelor, în legătură cu finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009.

„În temeiul art. 440 alin. (4) Cod procedură penală, admite, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei nr. 232/A din data de 11 iulie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 5230/2/2017. Trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C8, în compunere de trei judecători. Fixează termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 22 noiembrie 2023”, a decis ICCJ la începutul lunii noiembrie, potrivit Agerpres.

Direcţia Naţională Anticorupţie încearcă să obţină astfel anularea deciziei Instanţei supreme din 11 iulie, atunci când s-a dispus încetarea procesului împotriva celor două, pe motiv că faptele s-au prescris, deşi magistraţii au constatat că există dovezi care ar atesta vinovăţia lor.

Acţiunea introdusă de procurori se întemeiază pe decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care oferă posibilitatea judecătorilor români să nu aplice două decizii ale Curţii Constituţionale şi o hotărâre a Instanţei supreme privind prescrierea pedepselor, dacă prin aceasta se încalcă dreptul UE.

În lumea juridică există mai multe interpretări cu privire la punerea în practică a hotărârii CJUE, opinia majoritară fiind că judecătorii români trebuie să aplice cele două decizii ale CCR, dar nu şi pe cea a Instanţei supreme privind retroactivitatea.

Instanţele din România aşteaptă ca ICCJ să dea, la solicitarea Parchetului General, o dezlegare privind aplicarea deciziei CJUE.

Pe 11 iulie, Instanţa supremă a dispus încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea pe motiv că faptele s-au prescris, fiindu-i anulată o condamnare de 8 ani primită la instanţa de fond.

În acelaşi dosar, ICCJ a dispus încetarea procesului penal şi în cazul Ioanei Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, care avea o condamnare de 5 ani pentru instigare la delapidare şi spălarea banilor.

De asemenea, au fost anulate toate condamnările primite de ceilalţi inculpaţi din dosar: Gheorghe Nastasia (fost secretar general al Ministerului Dezvoltări), care avea o pedeapsă de 6 ani în primă instanţă pentru luare de mită; Victor Tarhon (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea), care primise la fond 4 ani cu suspendare pentru luare de mită; Ioan Silviu Wagner (director general al companiei Oil Terminal), condamnat în primă instanţă la 3 ani cu suspendare pentru delapidare, potrivit romaniatv.net.

 

Sursa – MassMediaTv.com

 

#GazetaBrașovului

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult